De ceva luni
incoace, o figura ‘marcanta’ a PNL se inghesuie (si la propriu si la figurat) pe
la mai toate posturile de televiziune unde poate combate. Se pare ca o face din
convingere, nu din convingerea unor idealuri in care crede, ci din convingerea
ca trebuie sa combata, el avand si credinta, probabil, ca in aroganta lui
gonflata o face atat de bine, incat nu poate fi contrazis.
Asta crede el.
Chiar de la prima
impresie, la acest om totul e rotund ! Ochelarii sunt rotunzi, capul e
rotund, corpul de asemenea, felul in care rosteste cuvintele de asemenea,
degetelele pe care le impreuna ca pe niste carnaciori pregatiti sa intre in
afumatoare la fel, la fel si ideile. Intotdeauna pleaca, face un cerc si se
intoarce de unde a plecat. De cate ori e intrerupt, reia, face bucla si
continua.
Acest om, dupa
circa 15 ani de credinta comunista (sau pesedista, spuneti-i cum vreti ca tot
aia e la noi), este de aproape trei ani, nici mai mult nici mai putin decat
coordonatorul de campanie si consilierul personal al acestei farse politice cu
nume si vocatie de dictator, numit Crin Antonescu.
Daca il asculti (pe
consilieru’) si ii mai auzi si numele, te poti gandi eventual ca provine dintr-o
mare familie penelista, burgheza, cu traditii vechi in politica romaneasca. Este
doar o coincidenta de nume. Acest om nu reprezinta niciun fel de valoare
penelista si a si demonstrat-o, fiind in mare parte artizanul acestui gang-bang
politic din care, printr-o cezariana cosmetizata, a fost adus pe lume, treisferturi
sufocat, avortonul cu numele USL.
« Consilieru’ »
a afirmat la ultima aparitie, cu emfaza, ca el e politolog. (adica nu-l invata
pe el cum sta treaba un coleg de platou de la un partidulet).
« Consilieru’ »
a adus cu el din PSD toata abjectia atributelor transformate in invective,
eufemismul diversiunii prin rostogolirea neintrerupta a vocalizelor cu tente de
eunuc (imprumutate si de camaradul Antonescu, care nu reuseste deloc sa nu se
pitigaie macar o data intr-o fraza).
« Consilieru’ »
coboara cautat vocea intr-o tonalitate pe care, repet, nu o poate stapani decat
temporar, isi impreuna carnaciorii si incepe sa rostogoleasca fara discernamant
sau responsabilitate politica (ca de bun simt nu mai e cazul sa vorbim) invective
peste invective. Cred ca acesta este in principal motivul care ne face sa fim
atat de duri cu el : grobianismul excesiv si aroganta intelectualului
cultivat in retorta detinutului de lux de la Rahova (caruia i-a fost 4 ani
consilier !) si care, ca orice intelectual sau purtator de valiza (vezi
Truica) din anturajul acestuia, este convins 1) ca este ceva absolut deosebit,
2) ca este mai presus de orice si 3) ca nu ii poate sta in fata nimeni !
Probabil ca asa se
explica si ascensiunea rapida a camaradului Antonescu, experienta acumulata in
era Nastase, cosmetizata in maniera penelista si transmisa acum repetentului
din Tulcea, reusind sa faca, cum se spune pe romaneste, din rahat bici !
Sa recunoastem,
este un merit, chiar foarte mare ! Problema nu este asta, problema e ca de
multe luni incoace acest om distruge intr-o retorica extremista orice concept, orice
idee care nu-i convine si, mai nou, si orice persoana.
Incepand de la
faimosul meeting din iarna de la Piata Victoriei unde, intervievat cu spatele
spre Arcul de Triumf, ne povestea cum sosesc 20-30.000 de participanti, noi
vazand circa 1-2000, pana la ultima aparitie in care acest politolog de marca
ne spunea ca Romania este o republica parlamentara (sic ! noi stiam
altceva…), minciunile au curs ca pe banda. La fel si invectivele, la fel si
parcursul de buldozer care isi rostogoleste senilele peste orice/oricine ii sta
in cale. Un pesedist vopsit la fata in penelist/extremist.
Privit din sfera societatii civile, ce supara -
si are voie sa supere ! – la acest personaj politic si nu numai la el, (in
rest, intre ei se pot face albie de porci), este felul in care se comporta
cu oameni apartinand altor institutii decat parlamentului roman. L-am auzit in
ultima vreme de foarte multe ori rostind raspicat, rostogolind cuvintele cu o
voce apasata, juisand aproape de placere, ca Monica Macovei « este un
personaj sinistru, o procuroare comunista, cu privirea fixa si o fata imposibila ! »,
care se agata cu mainile de microfon si perora ineptii de la tribuna
parlamentului. Banuim ca se referea la perioada cand il ‘fugarea’ pe Adrian
Nastase si nu gasea din pacate niciun barbat care s-o ajute sa il si prinda.
Asa a fost pana la sfarsit. Probabil ca asta l-a infuriat mai tare pe acest
misogin, ca cinci judecatoare, nu barbati politici ca el, au reusit sa trimita dupa
gratii (sau in spital) un alt barbat politic. Atata vehementa in jignirea unei
femei, si nu o data, ci in repetate randuri, cu aceasta satisfactie si aroganta
tembela, nu am vazut demult.
Tot de la el am
aflat, bineinteles intr-o fraza emisa cu o superioritate aristocrata si o
evidenta afisare a valorii proprii de neatins, deci am aflat ca presedintele Curtii
Constitutionale - Zagrean este si el, adica de fapt nu este, caci a fi un
nimeni nu inseamna nimic, iar daca ar fi ceva, ar fi doar un amarat de briosar,
jurist la o cooperativa agricola, unde numara surubelnitele. Si acest lucru a
fost repetat cu aceeasi satisfactie pe la mai multe televiziuni. Oricum stim déjà
ca daca o curte constitutionala nu inseamna nimic pentru acesti oameni, ce poate
sa insemne seful ei !
In final am mai
aflat de curand intr-un discurs la fel de radical de factura fascista - asta
dupa ce aflasem ca PDL trebuie sa dispara ! – nu sa fie slabit sau
infrant, ci SA DISPARA - am mai aflat
deci si ca impreuna cu PDL trebuie sa dispara si paranoicul de la Cotroceni.
Aceasta agresivitate in limbaj, aroganta in comportament, aceste semne evidente
de misoginism, anarhism, dispret fata de institutiile statului, fata de colegii
de partide si fata de oricine care nu este alaturi in aceasta intreprindere
mareata pe care acest reciclat pesedist o face in calitate de ‘camarad’ si
anume de a duce la Cotroceni in locul ‘paranoicului’ amintit, o ‘reala’ valoare
a politicii romanesti, un individ fara trecut, fara prezent si fara viitor
(politic bineinteles), dar cu nume de floare, fac din personajul amintit exact
ceea ce afirma el ca ar fi altii ! Si anume UN PERSONAJ SINISTRU.
PS. Este totusi
ciudat cand unui tanar cu pregatire si diplôme serioase obtinute la facultati
internationale de prestigiu, la inceput de cariera politica, i te adresezi de
sus, numindu-i formatiunea politica ‘partidulet’, cand unei femei – procuror,
parlamentar european – i te adresezi cum am amintit, iar unui presedinte de
stat tot asa, cum poti sa mai ai tupeul sa te privesti in oglinda cand consiliezi
in scopul instalarii in cea mai inalta functie din stat un repetent, inodor,
incolor si fara ABSOLUT niciun fel de ‘urma palapabila’ in niciun mediu al
acestei tari (politic, universitar, social, artistic etc).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu