Mai are Băsescu “SCUT”?

După această desfășurare “halucinantă”, cum spun televiziunile, a zecilor de evenimente, hotărâri, legi, ordonanțe și comportamente, toate cu un numitor comun – lipsa de legalitate, apare un mare semn de întrebare. Nu dacă e sau nu e lovitură de stat, nu dacă e sau nu Năstase miza, nu dacă sunt sau nu sunt ceilalți ca Năstase miza și nici măcar dacă « Mafia » (cuvânt introdus mai nou în dezbaterile publice) stă în spatele acestora.

Întrebarea pe care ne-o punem, de când a început această nebunie, este cine are « SCUTUL » ? Și de ce nu auzim niciun cuvânt referitor la repercusiunile unei astfel de ‘întreprinderi’ asupra lui. Deci, ceea ce știam până în acest moment era că scutul antirachetă este un proiect derulat de statul roman în parteneriat cu statul american, doar cu statul american, care urmează a fi operațional în 2013, urmând că abia din 2015 să-i poată ‘apăra’ și pe alții. În acest moment, România este, așa cum a fost declarată, ‘cea mai bine apărata țară din lume’, generând același statut și pentru SUA.

Ținând cont de modul în care SUA au desfășurat activitățile de instalare în mare secret a tehnicilor aferente sau adiacente acestui sistem pe teritoriul României, fără a fi specialiști, ne punem câteva întrebări de bun simt :

-        câte miliarde costă oare acest scut ?

-        cine a semnat acordul, repet – deocamdată -  bilateral, cu SUA ? Întrebarea e retorică : Traian Băsescu

-        s-a ajuns la vreo înțelegere între SUA și Rusia în legătura cu instalarea scutului (întrebare tot retorica: NU, urmează să mai aibă probabil loc discuții, Rusia anunțând deja instalarea de rachete la granița, îndreptate spre ‘el’, adică Romania, bineînțeles de apărare)

Fără să cădem în capcana explicațiilor cu caracter strict de specialitate, pe care nu ne-o arogam, și care nici nu credem că au vreo relevanta în enunțul nostru ulterior, încercam doar să atragem atenția asupra unor lucruri pe care se pare că societatea româneasca sau Romania în general le ignoră cu desăvârșire, fie dintr-un naționalism de prost gust, fie dintr-o carență majoră de informare.

Aici toată lumea face politică, toată  lumea crede că e implicată, că e întrebată, și unii chiar mai cred că sunt și luați în seamă. Ceea ce lipsește aproape cu desăvârșire din dezbaterea publică este referința la factorul extern (de altfel caracter obligatoriu constant). Și asta nu pentru că ei sunt deștepți, iar noi proști, ci pentru că atunci când vrei să te așezi la masa bogatului trebuie să te speli pe picioare, să-ti cureți hainele, să te piepteni și să încerci să nu sorbi din ciorbă. Nu UE a tras de noi  - cel puțin teoretic – ca să ne alipească, nici NATO n-a făcut asta (cel puțin tot teoretic), pentru că, după definiția NATO, Atlanticul e cam departe de Romania.

Noi, adică Romania, am făcut încă de la jumătatea anilor ’90, demersuri constante și consistente pentru a fi primiți în aceste mecanisme militare/economice și pentru a ne putea integra astfel în rândul statelor civilizate ale Europei. S-au făcut toate eforturile posibile la nivel diplomatic și la toate celelalte niveluri, s-au făcut și, voit sau nu, greșeli înspăimântătoare și impardonabile, deci s-a plătit un preț foarte mare pentru realizarea acestor obiective.

Acum suntem membri NATO și membri UE.

Două noi ‘calități’ pe care, după ce am alergat atât după ele, suntem la un pas de a le călca pur și simplu în picioare. Când faci parte dintr-o organizație, la fel ca toate celelalte state, cu nimic mai ‘proaste’ sau mai ‘deștepte’ decât tine, respecți regulile acestei organizații. Vechea meteahnă românească de a duce totul în derizoriu sau a lua în bășcălie, nu face decât să te decredibilizeze fatal în fața celorlalți și, în final, să provoace chiar procese de rejecție.

Constatăm abia acum că noi nu ne ‘asomăm’ porcul, că cine sunt ei să ne spună să nu mai facem țuică în spatele casei sau cine sunt ei să ne spună nouă cum să judecăm. Foarte simplu. Sunt PARTENERI într-un PARLAMENT EUROPEAN în care legile se respectă, iar când nu se respectă, se  dau sancțiuni. Și NATO este tot o organizație cu reguli clare.

Nu cred că își poate imagina cineva că NATO își poate permite, într-o țară ‘depozitară’ a unui vector de apărare globală ca România, deci, își poate permite să ‘permită’ acesteia anarhia. Așa ceva nu putem să credem. La fel cum nu putem să credem că nimic din politica economico-financiară a României, mai ales la nivelul execrabil prin care ea este reprezentată de acești aleși ai poporului, mai poate fi hotărât la București, și nu la Bruxelles.

Chiar și după încheierea acordului cu FMI, populația acestei țări, care a continuat să își primească pensiile și salariile în acest fel, datorită intervenției FMI, nu e de acord, probabil în procent de peste 90%, ‘că aștia au dreptul să ne spună nouă ce să facem și ce nu’. Sigur că, în principiu, nicio țară sau organizație de orice natură nu are dreptul să îi spună altei țări ‘ce să facă’, adică să intervină și să îi încalce suveranitatea națională (cuvinte mari, moștenite de la răposatul Ceaușescu), dar pe de altă parte, dacă vrem să fim consecvenți cu bășcălia noastră continuă și învățăturile populare atât de istețe pe care le transmitem din tată în fiu, hai să avem onestitatea să spunem și că « cine plătește, comandă muzica » și asta peste tot !

Așa că, ni se pare destul de clar că ceea ce se întâmplă în România, printr-un scenariu atât de bine regizat și condus, unii spun că de mafia cine știe cui, alții că de Băsescu, oricum după un scenariu blitz, fără reguli, cu încălcarea tuturor normelor de justiție, atât interne, cât și internaționale, face parte dintr-un scenariu care, chiar dacă a fost plănuit sau gândit, demarat și probabil dus până spre sfârșit în Romania, nu va putea fi concluzionat fără un acord extern. Mai exact, chiar și dacă e revoluție sau lovitură de stat, e încă la nivel de tentativă, cineva trebuie să ne dea voie, pe cat sună de cinic, să le ducem sau nu până la capăt, lăsându-ne să credem, după pozițiile sau taberele în care ne aflăm, că am realizat o mare revoluție sau că am zadarnicit o mare tentativă de revoluție. Hotărârea nu se ia la București. Ea a fost deja luată și o vom cunoaște probabil până la sfârșitul săptămânii.

Dl Băsescu, care în al doilea mandat a ‘crescut’ enorm politic în plan extern, plătind prin această detașare față de poporul loial care l-a sprijinit, un tribut enorm de popularitate pe plan intern, a arătat că ‘și-a făcut temele’ extrem de bine față de partenerii externi, pe care i-a tratat cu respect, încercând să ducă Romania într-o poziție demnă, îmbrăcându-se corect, lăsând hăhăielile deoparte și înconjurându-se de consilieri de o calitate intelectuală deosebită – să ne înțelegem, nu suntem nici ‘basiști’, nici nu facem apologia erei Băsescu, încercăm să găsim doar o explicație și să intuim un deznodământ !!

În felul acesta amplasarea scutului antirachetă pe teritoriul României capătă o semnificație deosebită. să ne amintim că, din motive întemeiate sau nu, cu explicații mai mult sau mai puțin plauzibile, alte două țări din fostul bloc comunist, Cehia, respectiv Polonia, fuseseră solicitate pentru amplasarea scutului, dar au refuzat pe rând. Motivele ramân discutabile. România a acceptat. Și a acceptat cu Traian Băsescu la conducere.

Acest atu pe care îl are Traian Băsescu nu credem că poate fi luat de cineva. Acceptarea scutului a însemnat și acceptarea unei orientări de politică externă cu tentă vădită pro-americană, în ciuda insistențelor ruse de a fi consultate pentru a-și da avizul. În acest moment, Traian Băsescu, care numai prieten al Rusiei nu poate fi numit (să ne amintim celebra : « Marea Neagră nu e lac rusesc » și multe alte intervenții de acest gen), are , dacă nu o aversiune, cel puțin o răceală evidentă față de Rusia, pe care întreaga diplomație română din perioada guvernării lui, a certificat-o printr-o activitate bilaterală aproape inexistentă. Ne amintim însă cu ‘nostalgie’ de vizitele la ceas de noapte ale dlui potențial președinte Geoană la Moscova, și ele fără mandat și neexplicate până în ziua de azi, de prezențele repetate ale acestui geopolitician ex-consilier pesedist, Gușă, tot în Rusia, precum și de simpatia subită a ‘ineditului’ ministru de externe uselist Marga față de premierul/președintele Putin, atât în declarații, cât și în gesturi concrete (vezi acordarea titlului de doctor honoris cauza colonelului GRU Andrei Fillipov). Chiar acum câteva zile, înaintea începerii suspendării, părintele etern al ideologiei comuniste în Romania, dl Ion Ilici Iliescu, interpelat prin telefon, mărturisea că se află la un ‘simpozion, undeva pe la Marea Caspică’, deci cam tot prin ‘teritoriu’.

Toate aceste ‘amănunte’, precum și tăcerea inexplicabilă a diplomației ruse față de evenimentele politice din România (exceptând cazul Moldovei), nu fac decât să confirme faptul că cel puțin o parte a societății politice romanești, adică oricum ‘ceilalți’, și asta își poate stabili fiecare din ce parte se raportează la ei, se află într-un continuu contact și consultare cu Rusia !

Miza este fără îndoială, în afara bătăliei pe resurse care e prima pe ordinea de zi a oricărei țări, SCUTUL.

Deci, încă o dată ? CINE ARE SCUTUL?

Dacă ar fi să ne luăm după ce spune și după modul în care, printr-o serie interminabilă de sofisme cu care s-a propulsat de pe culmile materiale pe culmile politice ale României, dacă ar fi să operăm în logica dlui Dan Diaconescu, căci despre el este vorba, am spune așa :

Cine are Deveselu are Scutul (că acolo e amplasat).

PPDD are Deveselu.

Deci, PPDD are Scutul.

Cum PPDD e de fapt Dan Diaconescu, pe aceeași logică infantilă (dar se pare foarte eficientă în România), Dan Diaconescu are Scutul.

Dan Diaconescu l-a mai ajutat o dată pe Băsescu, înaintea celui de-al doilea mandat, permițându-i prin prezența la televiziunea pe care o deține, accesul și sprijinul acelei părți a populației, ‘pulimea’ cum îi place moderatorului mai nou să numească, cu un aer de autoironie superioară, poporul.

De data asta nu știm dacă îl va mai ajuta sau dacă are cum s-o facă. Cert este un lucru, Dan Diaconescu a reușit performanța unică de a compromite absolut toate formațiunile politice din România prin propaganda sa deșănțată. Că s-a ocupat și de Băsescu, e mai puțin important. în istorie există exemple destule de alianțe vremelnice (unele aproape imposibile, la acest capitol excelând chiar și exemplul nostru național actual - avortonul cu chip de partid numit USL).

In general, în ultimele luni, Băsescu nu a avut intervenții publice, iar când acestea s-au petrecut nu au făcut referire decât la aspecte externe. Problema cu Ponta și cu Bruxelles a fost un ‘gag’. A fost doar un episod din această complexă strategie și manipulare prin care ambele părți s-au împins una pe alta, reușind să intre pe acest culoar fără ieșire, la capătul căruia se află suspendarea președintelui.

De fapt cine are interese ca Președintele să fie suspendat ?

In mod normal nimeni. Nu credem că o poză de grup cu Ponta la Bruxelles, câteva săptămâni de odihnă pentru Crin în mirosul teilor și al crinilor de la Cotroceni și nici o poză cu cătușe a lui Adrian Năstase pentru Morar ar putea fi suficiente. Sigur că privind în plan intern, miza ar trebui să fie pe aici pe undeva.

Privind însă din exterior, mai bine zis spre exterior, miza nu e în țară. Dacă ne gândim că în SUA vor avea loc în curând alegeri, iar că bugetul alocat Apărării nu este încă destul de clar că va reuși să acopere cheltuielile scutului, dacă ne mai gândim și că tot SUA se afla în fața unui război aproape iminent în Siria și/sau Iran, atunci avem poate și răspunsul la accelerarea aceasta amețitoare pe ultima sută de metri a evenimentelor.

Ceva trebuie să se întâmple și asta foarte repede.

Americanii au nevoie de carți clare și mai au nevoie și să știe pe ce se bazează. Socialiștii români au dovedit atât de curând la Bruxelles, cât și în ultimii ani în general, că atitudinea de simpatie față de Rusia nu s-a diminuat.

Băsescu a făcut exact contrariul. A declarat o susținere necondiționată a politicii militare a SUA.

Traian Băsescu a apărut la televizor și a numit, chiar asta este cuvântul A NUMIT, cinci personalități politice, pe care le-a ‘avertizat’. Nu a povestit, nu a amenințat, ci doar a nominalizat cinci politicieni români care s-ar putea face vinovați de grave prejudicii aduse atât Constituției, cât și imaginii României.

Nominalizările nu au fost, bănuim, pentru vreun premiu ! În mod normal, Băsescu ar putea arunca în joc jokerul său permanent din ultimele luni, DNA-ul lui Morar. Legea 115/1999 republicată în 2007, adică legea responsabilității ministeriale, prevede un lucru inedit, care, poate, a fost trecut cu vederea !

La capitolul III, Art.16, Aliniat (2) se spune :

(2) Președintele României este sesizat pentru a cere urmărirea penala a unui membru al Guvernului de către primul-ministru, procurorul general al Parchetului de pe langa Înalta Curte de Casație și Justiție sau de procurorul sef al Direcției Naționale Anticorupție.

Fără a încerca să facem pe marii juriști de talia dlui Grebla sau Șova, care între noi fie spus, au studiat probabil pe altă planetă, amintim această lege doar pentru că în momentul în care un sindicalist agramat și umflat ca broasca de către opinia publică prin apelativul de  ‘ministru interimar’, debitează într-o oră atâtea inepții cât nu poți număra într-o zi, într-o țară ‘liberă’ ca România ne dăm și noi cu presupusul, așteptând alte invenții sau găselnițe juridice din partea juriștilor cu experiență.

Noi măcar am citat un articol de lege. Nu putem să spunem dacă e bine ales sau nu, nici dacă e constituțional, întrucât se pare că, chiar statutul Curții Constituționale nu pare a mai fi ‘constituțional’.

Totuși, ne întrebăm încă o dată, Băsescu i-a ‘nominalizat’ pe cei cinci că să-i premieze? Sau poate ca să ii aresteze/urmărească penal ? că dacă tot a început vânătoarea… iar dl Morar se pare că tinde să-i răpească titlul de prim vânător al țării dlui Adrian Năstase, ar putea să ii nominalizeze în vizorul acestuia. După care mai vedem.

Oricum, Traian Băsescu anunțase cândva că generalul Oprea ar fi fost ‘șeful mafiei personale a lui Adrian Năstase’ (asta înainte de schimbarea lui la față și trecerea în tabăra eroilor naționali sau slujitorilor interesului național). Nominalizat este și el. Și asta se pare pentru că din acel vajnic apărător al democrației care va monitoriza USL-ul, promisiune făcută nu numai lui Băsescu, ci și nouă tuturor, s-a transformat într-un susținător activ al USL și nu numai pe legile de interes național, așa cum susținea. Deci, dacă termenul de ‘mafie’ revine în dezbateri, el ar trebui să fie unul din șefi, conform spuselor lui Băsescu.

În toate aceste presupuneri și speculații, important rămâne doar ce spun europenii (nu toți, că doar trei vorbesc tare !)/ Merkel, Hollande, Monti, ce spun americanii (nu Gitenstein, că el e doar portavoce), și, mai ales, ce NU spun Rușii.

La toate acestea se mai adaugă un lucru esențial. Al cui e sau va fi Scutul. Acest scut este șansa lui Băsescu.

In funcție de ‘aghenturile’ străine îl vom vedea și pe Băsescu, așa cum l-am văzut în ’89 și pe Ceaușescu mort tot după răspunsul ‘aghenturilor’, purtat la sau de la Cotroceni, fie pe scut, fie sub scut.

De moment, cum spuneam, scutul e la Diaconescu ! Într-o țară că Romania nici că se putea ceva mai normal.

Mâine, după 23 de ani de la revoluție, avem șansa să trăim în direct  împlinirea unei noi revoluții sau a unei lovituri de stat. Aceasta e fatalitatea României.

Asta dacă nu se răzgândesc între timp  doi dintre cei nominalizați – Oprea și/sau Hunor. Și ca să nu ne mai imaginăm că putem trăi cum vrem sau că suntem singuri pe lume, astăzi euro a atins maximumul istoric în raport cu leul!